Salvatorii de la care aşteptăm ajutor în cazul unui dezastru sunt uneori într-un pericol mai mare chiar decât noi. La Brasov, spre exemplu, două dintre clădirile în care îşi au sediul au risc seismic 1. Adică se vor peăbuşi la un cutremur mai mare. La Mizil, însă, tocmai a fost dat în folosinţă sediului primul detaşament de pompieri din ţară, demolat şi reconstruit la standarde înalte. Totul a fost finanţat de Banca Mondială.
Sediul principal al ISU Brasov, compus din mai multe clădiri, se află în proprietatea municipiului Braşov, iar Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă doar administrează locaţiile. Ambele instituţii au căutat şi au şi găsit resurse financiare pentru consolidarea imobilelor cu risc seismic ridicat în care lucrează pompierii. Deja s-a făcut expertiza şi auditarea energetică pentru două dintre clădiri şi s-au depus şi cereri de finanţare. Într-una dintre ele se află sediul Detaşamentului 2 de pompieri Brasov.
Cealaltă clădire care va fi consolidată este sediul Pompierilor din Predeal.
Iniţial, autorităţile au vrut să consolideze clădirile prin fonduri europene nerambursabile, dar acest lucru nu a fost posibil. Până la urmă, primăria a reuşit să realizeze un parteneriat cu Banca Europeană pentru Reconstructie si Dezvoltare. Vestea că sediul salvatorilor din Brasov este o clădire cu bulină roşie nu i surprinde pe localnici.
La polul opus, la Mizil, a fost dat în folosinţă primul destaşament de pompieri care a fost demolat şi reconstruit.