Helena Raicu, secretarul general PNL Sector 3, anunţă că amendamentul pentru alocarea sumei de 2 500 000 lei pentru montarea de cişmele şi sisteme de răcorire stradală a fost adoptat astăzi în şedinţa Consiliul local Sector 3.
"Un proiect care ne va face viaţa un pic mai uşoară, mai ales pe timp de caniculă. Aşa cum am mai spus, prioritatea mea ca Secretar General al PNL S3 este îmbunătăţirea calităţii vieţii cetăţenilor sectorului 3 concretizată şi prin proiecte administrative. Lucrările vor fi executate în urma finalizării procedurilor legale ale administraţiei locale a sectorului 3", scrie Helena Raicu pe Facebook. "În următoarea şedinţă de Consiliu Local vom avea un proiect care propune numărul şi locaţiile. În acest sens aşteptăm propunerile voastre", anunţă reprezentanţii PNL Sector 3.
În Bucureşti sunt funcţionale 470 de cişmele cu apă potabilă, din care în Sectorul 3 în jur de 40. În Paris, un oraş comparabil ca număr de locuitori, sunt peste 1200.