Nu avem staţie de oxigen şi ne mor pacienţii în braţe? Nu-i nimic! Găurim pereţii spitalului şi tragem furtunul tuburilor de oxigen de afară până la pacient! Situaţia ireală se întâmplă, la un an de la debutul pandemiei, în spitalul din Abrud, judeţul Alba. Deşi pare o soluţie rudimentară, opt sute de pacienţi infectaţi cu covid au fost salvaţi aşa, şi doar 7 decedând în ultimul an. Conducerea spitalului cere de ani intregi ministerului o staţie de oxigen. Degeaba! Mai mult, o parte din oxigenul care salvează vieţi zilnic vine din donaţii. La aceste donaţii fac apel şi cei din conducerea spitalului, care semnalează mai multe lipsuri. Toţi cei care vor să dea o mână de ajutor pot contacta direct spitalul.
3 găuri, care leagă 6 butelii de oxigen, sunt săpate în pereţii clinicii din Abrud. De două ori pe zi, muncitorii care le alimenteaza ajung la poarta spitalului şi încep încărcarea. O mare parte din oxigenul atât de necesar pacienţilor covid este donat gratuit de un patron care a avut şi el soţia bolnavă şi a supravieţutit. Teama, însă, bântuie în continuare holurile unităţii sanitare.
Spitalul din Abrud are 85 de locuri, 30 rezervate pentru bolnavii de covid şi, evident, nu dispune de secţie ATI. Ca să nu le moară pacienţii în braţe, medicii au improvizat o instalaţie rudimentară întâlnită în spitale în urmă cu 60 de ani.
În tot acest timp, în multe locuri din ţară, consiliile judeţene şi primăriile au ridicat, pe bani grei, spitale modulare şi au investit în staţii de oxigen, care… nu ajută la nimic pentru că… zac închise. În Apuseni, însă, medicii se luptă
rudimentar cu virusul şi chiar reuşesc să ţină oamenii în viaţă.
Cu lacrimi în ochi, managerul spitalului spune că aceasta a fost singura soluţie, în lipsa unei staţii de oxigen.
Practic, acest manager, în acte nu are secţie de ati, însă în realitate a reuşit să găsească o soluţie care ţine loc de salon de terapie intensivă!
În acest moment, în spitalul din Abrud sunt 23 de bolnavi covid. Fără improvizaţia realizată de spital, pacienţii nu aveau nicio şansă să respire şi, deci, să supravieţuiască.
De la începutul pandemiei la spitalul din Abrud au ajuns 800 de pacienţi bolnavi de covid, dar numai 7 au pierdut lupta cu noul coronavirus! Restul au fost salvaţi de instalaţia reinventată ad-hoc. Pentru asta, oamenii le sunt
recunoscători tuturor celor din spital.