Sistemul de termoficare este în colaps, în condiţiile în care ELCEN, compania Ministerului Energiei, are de încasat peste 1,25 miliarde de lei de la Termoenergetica, bani pe care aceasta nu i-a primit de la Primăria Generală şi a anunţat că trebuie să intre în insolvenţă, conform legii, a afirmat, miercuri, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, într-o conferinţă de presă.
'Sistemul de termoficare în sine este în colaps. ELCEN, compania Ministerului Energiei, are de încasat peste 1,25 miliarde de lei. Primăria nu a mai plătit nici către Termoenergetica, propria ei companie, drept pentru care, zilele trecute, conducerea Termoenergetica i-a scris primarului general, fiindcă o obligă legea, că trebuie să intre în insolvenţă. Deci, administratorii Termoenergetica, respectând legea, l-au informat pe domnul Nicuşor Dan că intră în insolvenţă compania. Şi domnul Creţu (directorul general al ELCEN- n. r.) o să vă prezinte cifre legate de plăţile efectuate de primărie către ELCEN şi o să vedeţi nişte lucruri care poate o să vă surprindă, poate le ştiţi, dar eu consider că ar trebui să le ştie toţi românii, cu atât mai mult cu cât acum domnul Nicuşor Dan vine să ceară votul românilor, tuturor românilor, nu doar bucureştenilor', a afirmat Burduja.
Potrivit acestuia, şi Bucureştiul se îndreaptă 'cu paşi repezi spre faliment' după cinci ani în care s-a aflat sub administrarea lui Nicuşor Dan, datoriile sale fiind în jur de 4,7 miliarde de lei.
'Astăzi, Capitala este în pragul colapsului bugetar (...) M-am uitat printre picături la conferinţa domnului Nicuşor Dan, anunţată aşa, intempestiv, cât să fie înainte de conferinţa noastră, dar nu e nicio problemă. Şi a spus un lucru dânsul, mi-a plăcut. Singurul lucru care mi-a plăcut în conferinţa lui a sunat adevărat şi anume că un candidat la prezidenţiale trebuie judecat după fapte, nu după imagine. Mi s-a părut interesant. Şi m-am uitat la faptele dânsului (...) şi vedem că vorbim de această datorie de 1,2 miliarde de lei pe care Primăria Generală o are şi că pe Legea finanţelor publice locale, atunci când ai o datorie mai veche de 90 de zile şi această datorie depăşeşte 15% din cheltuielile bugetate pe anul respectiv (...) şi sunt convins că ai mei colegi din Consiliul General vor cere recunoaşterea acestei situaţii (...) Mai mult, dacă însumăm toate datoriile Bucureştiului, actuale, vedem că ajungem undeva la 4,7 miliarde de lei (...) ceea ce este aproape de jumătate din bugetul pe anul în curs, iar conform aceleiaşi Legi 273/2006, articolul 75 alineatul 1, litera a) asta înseamnă o stare de insolvabilitate.
Deci, Bucureştiul se îndreaptă cu paşi repezi după 5 ani de administraţie Nicuşor Dan spre faliment. Parcă a scos Bucureştiul din faliment. Ori, când ne uităm la cifre, această afirmaţie este evident o minciună. Domnul Nicuşor Dan are impresia că dacă repetă o minciună suficient de multe ori ea devine adevăr, dar cifrele şi matematica nu mint. Şi, fără a speria pe nimeni, să nu se mire bucureştenii dacă într-un viitor apropiat, sub conducerea domnului Nicuşor Dan, vom ajunge să avem executări silite ale bunurilor lor până la urmă, că sunt bunurile oamenilor, bunuri publice, nu sunt bunurile lui Nicuşor Dan', a arătat şeful de la Energie, conform Agerpres.
În opinia acestuia, primarul general al Capitalei candidează la preşedinţie pentru că fuge de problemele Bucureştiului şi este depăşit de situaţie.
'Analizând lucrurile foarte bine, m-a bântuit o întrebare: după alegerile de anul trecut, din luna decembrie, când domnul Nicuşor Dan şi-a anunţat într-o seară candidatura la preşedinţia României m-am întrebat de ce. De ce candidează Nicuşor Dan la preşedinţia României? (...) Şi mi-am dat seama că domnul Nicuşor Dan candidează pentru că pur şi simplu este depăşit. Fuge de problemele Bucureştiului, nu mai are cum să le rezolve, nu mai are cum să-i păcălească pe bucureşteni după aproape cinci ani', a susţinut ministrul.