În Bucovina, seara de Crăciunu fost cu adevărat magică şi asta datorită colindătorilor şi a tradiţiilor specifice zonei. Nici mesele îmbelşugate nu au lipsit! Aici, gradul de ocupare a fost de sută la sută, spre bucuria gazdelor care şi-au primit musafirii aşa cum au ştiut mai bine.
Colindătorii au străbătut aseară întreaga zonă a Bucovinei pentru a răspândi magia Crăciunului. Turiştii cazaţi la
pensiunile şi hotelurile din zonă, au rămas impresionaţi de frumuseţea acestor obiceiuri.
Turiştii au avut parte de o seară cu muzică şi cu cea mai gustoasă mâncare.
Bucovina a fost locaţia care a avut un grad de ocupare de 100% în perioada sărbătorilor.
Bucurie, colinde, straie populare şi bucate alese. Cu toate acestea i-au aşteptat proprietarii de pensiuni din Maramureş, pe turişti în locul unde tradiţia este la ea acasă. Oamenii, veniţi aici din toate colţurile ţării, au avut parte de un Crăciun autentic, la gura sobei sau în faţa şemineului. Aşa cum este tradiţia, turiştii au împodobit şi bradul chiar în seara de Ajun.
Peisajele mirifice, munţii impăduriţi, muzica populară şi tradiţiile, toate fac din Maramureş principala atracţie în
perioada Sărbătorilor de iarnă. Turiştii care au ajuns aici pentru a petrece Crăciunul nu au ratat şi principalele atracţii ale zonei, Cimititul Vesel din Săpânţa, oraşele Sighetu Marmaţiei şi Baia Mare, mănăstirile din jur, dar şi mocăniţa din Vişeu de Sus.
În Maramureş o noapte de cazare cu pensiune completă costă începând de la 350 de lei de persoană. Copiii cu vârsta până în 12 ani au reducere de 50% din tariful pentru adulţi.