Un bărbat din Harghita şi-a văzut moartea cu ochii după ce a fost atacat de urs. A scăpat cu viaţă însă a rămas cu sechele. Urşii gunoieri i-au terorizat şi pe localnicii din staţiunea vrânceană Lepşa. Sălbăticiunile coboară tot mai des din pădure după mâncare. Nu doar că lasă în urma lor o mizerie de nedescris, ci sunt un real pericol mai ales pentru turiştii care îşi fac concediile aici. Pentru a-i descuraja să se mai apropie de sat, rangerii de la Parcul Natural Putna-Vrancea au montat un gard electric în zona de colectare a deşeurilor.
Este povestea cutremurătoare a lui Petre Vlad un localnic din Harghita pentru care întâlnirea cu ursul a lăsat urme adânci. La propriu. În urmă cu câteva luni, un urs a intrat în bucătăria unui localnic şi s-a servit cu ce a dorit.
Şi în Vrancea urşii fac ravagii. Deşi au suficientă mâncare în pădure, tomberoanele pline cu resturi devin o atracţie tot mai mare pentru sălbăticiuni.
Astfel autorităţile au găsit modalitatea prin care să-i îndepărteze- garduri electrice.
Problema urşilor care coboară tot mai des în comunităţi a intrat şi în atenţia Ministerului Mediului. Tanczos Barna a anunţat că este gata ordonanţa de urgenţă care permite intervenţia rapidă în astfel de cazuri. De asemenea, poliţiştii au început să dea din ce în ce mai multe amenzi celor care sunt prinşi hrănind urşii.