Plată sau carbogazoasă, apa minerală este o sursă importantă de sănătate pentru organismul nostru. O resursă naturală foarte cunoscută, apa minerală este bogată în minerale şi oligoelemente. Două pahare de apă minerală pe zi sunt suficiente pentru a ne menţine starea de sănătate.
Provenită din rezervoare subterane, apa minerală nu beneficiază de procese chimice, aşa cum se întâmplă cu apa obişnuită, de la robinet.
Conţinutul apei minerale
În principiu, în compoziţia apei minerale, fie că este carbogazpasă sau plată, intră subtanţe minerale dar şi oligoelemente. Toate acestea joacă un rol important în menţinerea sănătăţii organismului. Iată care sunt principalele substanţe minerale din compoziţia apei minerale:
- Calciu
- Magneziu
- Potasiu
- Sodiu
- Bicarbonat
- Fier
- Zinc
Cele mai cunoscute minerale, calciul şi magneziu, au numeroase beneficii pentru sănătate. Întreţin buna funcţionare a sistemului osos şi, totodată, sprijină sistemul imunitar şi nervos.
Beneficiile apei minerale pentru organism
Consumul de apă minerală are numeroase beneficii pentru organism. În primul rând, apa minerală asigură hidratarea corpului. Totodată, substanţele pe care le conţine, influenţează în mod pozitiv sănătatea organismului. Calciul întăreşte oasele, magneziul protejează sistemul imunitar, iar o serie de studii arată faptul că magneziul ar putea preveni anumite boli ale inimii.
Mai mult decât atât, potasiul din apa minerală poate ajuta la o mai bună circulaţie a sângelui la nivelul întregului corp.
Trebuie însă să fim atenţi cu privire la cât de multă apă minerală consumăm, pentru că un consum excesiv poate să ne afecteze sănătatea. Din cauza acidului carbonic pe care îl conţine, apa minerală poate crea disconfort la nivelul sistemului digestiv, provocând balonare, sughiţ sau dureri de stomac.