Echipele salvamont din ţară au primit peste 100 de apeluri în ultimele 24 ore, prin care li se cerea intervenţia de urgenţă. Numărul apelurilor s-a dublat faţă de ziua precedentă, iar salvamontiştii au salvat 123 de oameni.
„În ultimele 24 de ore la Dispeceratul Naţional Salvamont, s-au primit 104 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. În cazul acestor intervenţii au fost salvate 123 persoane, dintre acestea 36 au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. S-au mai primit 50 apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre domeniile schiabile şi traseele turistice din zona montană”, a anunţat Salvamont România duminică pe pagina de Facebook.