Salam, amendat fără număr

Salam, amendat fără număr

Unde-i lege…e tocmeală! Aşa pare că şi-au spus cei care au organizat noaptea trecută un chef de pomină în localitatea Ştefăneştii de Jos, de lângă Bucureşti. Invitatul de onoare a fost nimeni altul decât Florin Salam! Poliţiştii nu i-au…onorat însă cu laude, nici pe el, şi nici pe petrecăreţi. Le-au împărţit amenzi pentru că au uitat de regulile pandemiei. Nu a scăpat de amendă nici manelistul.

Pare că nici regulile pandemiei, nici amenzile şi nici cazurile tot mai multe de infectare nu stau în calea distracţiei. Zeci de persoane au petrecut noaptea trecută ca în vremurile bune. N-au lipsit nici dedicaţiile nici manele.

Iar acolo unde măştile şi distanţa au lipsit, poliţia a impartit amenzi.

Până acum sancţionaţi au fost organizatorul, patronul restaurantului şi 5 invitaţi printre care şi Florin Salam. Manelistul este insa obisnuit. A mai fost amendat si in lunaiule după ce cantat la un botez cu 300 de persoane, dar şi în august dupa ce a cântat la priveghiul interlopului Emi Pian.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt