Doi poliţişti locali din Timisoara au fost loviţi cu pumnii de un bărbat extrem de agresiv. S-a întâmplat aseară în centrul oraşului.
Individul, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, s-a luat la ceartă cu cei doi agenţi pentru că aceştia au încearcat să-l legitimeze. Agresorul a fost, în cele din urmă, încătuşat de oamenii legii, după ce unul dintre ei a folosit spray-ul lacrimogen din dotare. Apoi a fost dus la audieri. S-a ales cu dosar penal pentru ultraj.