Kremlinul a declarat luni că exerciţiile cu arme nucleare non-strategice pe care preşedintele Vladimir Putin le-a ordonat vor avea loc "într-un termen adecvat" şi că aceasta este o chestiune care ţine de Ministerul Apărării, relatează TASS.
La începutul acestei luni, Putin a ordonat armatei sale să exerseze desfăşurarea de arme nucleare tactice după ceea ce Moscova a declarat că au fost ameninţări din partea Franţei, Marii Britanii şi Statelor Unite.
Când a fost întrebat despre aceste exerciţii, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a evitat să indice o dată concretă. "Aceasta este o întrebare pentru Ministerul Apărării. Există într-adevăr un ordin din partea comandantului suprem, acesta va fi executat în intervalul de timp adecvat", a spus Peskov.