Rusia semnalează noi atacuri ucrainene cu rachete ATACMS şi anunţă că pregăteşte un răspuns

Rusia semnalează noi atacuri ucrainene cu rachete ATACMS şi anunţă că pregăteşte un răspuns

Ucraina a lovit Rusia cu rachete americane ATACMS de două ori în ultimele trei zile şi Moscova pregăteşte în prezent represaliile, a transmis marţi Ministerul rus al Apărării, relatează agenţiile AFP şi Reuters, preluate de Agerpres.

Potrivit ministerului rus, atacurile ucrainene au ţintit poziţii ale sistemelor antiaeriene ruseşti pe 23 şi 25 noiembrie în provincia rusă Kursk, unde armata ucraineană ocupă o porţiune de teritoriu în urma unei ofensive surpriză lansată la începutul lunii august. Trei din cele cinci rachete ATACMS lansate pe 23 noiembrie au fost doborâte, iar pe 25 noiembrie au fost doborâte şapte din opt rachete, aşadar unele şi-au atins ţinta, potrivit declaraţiei ministerului rus.

"Conform datelor confirmate, în ultimele trei zile, Forţele Armate ale Ucrainei au efectuat două atacuri cu arme occidentale cu rază lungă de acţiune împotriva unor ţinte în regiunea Kursk", a declarat Ministerul rus al Apărării într-un comunicat.

Acesta precizează că în urma inspectării amplasamentelor atacate s-a confirmat în mod sigur că armata ucraineană a folosit rachete tactice ATACMS produse în Statele Unite.

Comandamentul militar rus notează că în atacul desfăşurat sâmbătă armata ucraineană a lansat cinci rachete ATACMS către poziţiile unei baterii de rachete antiaeriene ruseşti S-400 din apropierea oraşului Lotariovka, la 37 de kilometri nord-vest de Kursk, capitala regiunii omonime, unde un alt atac, cu rachete britanice Storm Shadow, a avut loc în urmă cu o săptămână. Dintre cele cinci rachete ATACMS, două şi-au atins ţinta şi au provocat avarii la un radar al sistemului şi au rănit membri ai personalului militar.

Ulterior, armata ucraineană a lansat luni opt rachete ATACMS asupra aerodromului Kursk-Vostocinîi, dintre care şapte au fost interceptate şi distruse de apărarea antiaeriană rusă, susţine Ministerul rus al Apărării. În acest atac, numai o singură rachetă ATACMS şi-a atins ţinta, provocând "daune minore" infrastructurii aeroportului şi doi răniţi uşor, adaugă acelaşi minister, care mai menţionează că "monitorizează situaţia şi pregăteşte un răspuns".

Afla mai multe desprerusiarazboiucraina
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt