Peste 250 de persoane care manifestau duminică împotriva intervenţiei militare ruse din Ucraina au fost arestate în Rusia, potrivit unei organizaţii neguvernamentale, informează AFP.
"Cel puţin 268 de persoane au fost deja arestate în 23 de oraşe", a transmis pe site-ul său OVD-Info, un ONG specializat în urmărirea manifestaţiilor.
Jurnalişti ai AFP au văzut cum mai mulţi manifestanţi au fost arestaţi "manu militari" la Moscova şi la Sankt-Petersburg, al doilea oraş al ţării.
La Moscova, câteva zeci de persoane au sfidat interdicţia de a manifesta şi s-au adunat în apropierea Kremlinului. Cel puţin 30 de manifestanţi şi un jurnalist au fost reţinuţi de poliţişti, potrivit AFP.
"Pace în lume!", scanda o femeie în timp ce era dusă cu forţa de doi agenţi de poliţie.
Mai mulţi poliţişti aveau inscripţionată litera 'Z' pe cască, un semn de recunoaştere care exprimă sprijinul pentru soldaţii ruşi desfăşuraţi în Ucraina.
La Sankt-Petersburg, unde numeroase autocare cu poliţişti puteau fi văzute în centru, manifestanţii încercau să fie discreţi.
Kristina, o tânără de 20 de ani, a ieşit îmbrăcată cu o geacă albastră şi cu o pălărie galbenă, culorile drapelului ucrainean.
"Bineînţeles că ne este frică să ieşim (la manifestaţii). Toată lumea este reţinută (de poliţie), mai mulţi dintre prietenii mei au fost arestaţi, alţii au fost concediaţi de la universitate", a spus ea pentru AFP.
"M-am îmbrăcat în culorile Ucrainei şi stau aici. Pentru a protesta, într-un fel sau altul", a adăugat ea.
"Sunteţi cu toţii trădători, ar trebui să fiţi arestaţi", le-a spus o trecătoare în jurul a 60 de ani.
De altfel, mai mulţi manifestanţi şi câţiva jurnalişti au fost reţinuţi de poliţie, potrivit AFP.
În ciuda interdicţiei, în fiecare zi se adună manifestanţi în Rusia pentru a denunţa intervenţia militară în Ucraina. Deşi sunt limitate, simpla organizarea a acestor adunări este notabilă, dată fiind puterea represiunii.
Cei care manifestează se expun sistematic la amenzi, chiar la detenţie. Duminica trecută, peste 5.000 de manifestanţi au fost arestaţi.
În total, peste 14.100 de manifestanţi au fost arestaţi de la începutul atacului Rusiei din Ucraina, la 24 februarie, conform OVD-Info.
Sursa> Agerpres