Preşedintele Vladimir Putin a promulgat o lege care interzice punerea în executare în Rusia a unor hotărâri emise de tribunale penale străine şi internaţionale, relatează luni mass-media locală, potrivit Xinhua.
Noua lege stipulează că Rusia nu va pune în aplicare hotărârile tribunalelor străine care exercită jurisdicţie penală dacă această autoritate le-a fost conferită de alte state, fără participarea Rusiei, a transmis RIA Novosti.
Legea mai prevede că hotărârile tribunalelor internaţionale nu vor fi puse în aplicare în Rusia dacă jurisdicţia instanţelor respective nu are la bază un tratat semnat de Rusia sau rezoluţii ale Consiliului de Securitate al ONU adoptate în conformitate cu Capitolul al VII-lea al Cartei ONU, scrie Agerpres.
Capitolul autorizează Consiliul de Securitate al ONU să impună măsuri atunci când identifică 'o ameninţare la pace, încălcare a păcii sau act de agresiune'.
Noua lege a fost publicată pe site-ul monitorului oficial al Rusiei.






