Moscova a transmis miercuri că armata sa a simulat tiruri de rachete cu capacitate nucleară în enclava rusă Kaliningrad, în contextul în care forţele ruse îşi continuă ofensivele în Ucraina.
Acest anunţ a fost făcut în cea de-a 70-a zi a intervenţiei ruse în Ucraina, care a făcut mii de morţi şi a provocat cea mai mare criză de refugiaţi în Europa de după cel de-Al Doilea Război Mondial, cu peste 13 milioane de persoane strămutate.
Miercuri, în cursul manevrelor militare din această exclavă rusă de la Marea Baltică situată între Polonia şi Lituania, două ţări membre ale UE, Rusia a simulat "lansări electronice" de sisteme de rachete balistice mobile Iskander cu capacitate nucleară, a declarat Ministerul rus al Apărării într-un comunicat, scrie Agerpres.