Românii trebuie să se obişnuiască să vadă imagini precum cele de la protestul AUR din faţa Parlamentului, pe măsură ce se apropie alegerile, spune liderul Europol, Cosmin Andreica

Românii trebuie să se obişnuiască să vadă imagini precum cele de la protestul AUR din faţa Parlamentului, pe măsură ce se apropie alegerile, spune liderul Europol, Cosmin Andreica

România a fost protejată până acum de astfel de situaţii violente precum cele de la mitingul AUR, în condiţiile în care în Europa au apărut asemenea manifestări ale partidelor extremiste încă de acum mai bine de zece ani, a declarat la Prima News liderul sindicatului Europol, Cosmin Andreica.

„În celelalte ţări, avem partide cu poziţii puternice împotriva refugiaţilor şi străinilor de pe teritoriul lor. Trebuie să ne obişnuim cu aceste imagini, pe măsură ce ne apropiem de alegeri. În România s-a protestat paşnic şi iată că asta a îngroşat obrazul politicienilor, care-şi închid geamul de la birou să nu-i mai audă pe oamenii din stradă. Trebuie un dialog între politicieni şi oamenii pe care-i reprezintă. În ţările nordice nu avem conflicte sociale, pentru că există un dialog permanent între stat şi cetăţeni”, a subliniat Andreica.

Întrebat dacă instituţiile de forţă ale statului ar trebui să reacţioneze mai dur, liderul Europol a spus că este vina politicienilor pentru ce s-a întâmplat.

„E greu ca poliţia sau jandarmeria să deconteze ce au făcut politicienii sau nu, trebuie căutate cauzele care ne-au adus aici, să ne uităm la violenţele din UK şi Franţa. Zona Parlamentului este protejata de Jandarmerie si SPP, este vorba despre abordarea celor două instituţii, care pot înăspri anumite reguli aplicabile imediat după ce pătrunzi în Parlament. Dar nu trebuie exagerăm, eu le consider evenimente punctuale care nu ar trebui să dea naştere la apariţia unor restricţii care să împiedice cetăţenii să aiba acces la lucrările Parlamentului”, a precizat Cosmin Andreica.

Sociologul Alfred Bulai i-a susţinut afirmaţiile lui Andreica şi a explicat că o mare parte a populaţiei are o părere foarte proastă despre politicieni.

„A făcut bine din punctul de vedere al comunicării politice George Simion, toată lumea vorbeşte despre AUR. Morala şi buna cuviinţă contează puţin în acest tablou, oricine deranjează politicienii este bine văzut. Practic, suntem produsul istoriei noastre. Lumea politică şi activismul social arătau altfel acum 30 de ani, altele erau intenţiile oamenilor, entuziasmul, exista buna intenţie, acum nu mai există nici buna intenţie. 4 milioane de oameni, populaţie activă, au plecat din ţară şi nu vor mai reveni, la asta se adaugă scăderea permanentă a competenţelor. Dacă am avea un tunel al timpului şi am prezenta actualii liderii politici celor din anii 90, o să râdă şi o să spună că oamenii aceia n-au cum să ajungă lideri. Situaţia asta se întâmplă la toate partidele”, a spus sociologul.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt