Administraţia Naţională de Meteorologie a emis mai multe avertizări cod galben şi cod portocaliu de instabilitate atmosferică, valabile în următoarele zile. Ploile torenţiale, vijeliile şi grindina vor afecta numeroase regiuni, iar în unele zone cantităţile de apă pot depăşi 70 l/mp.
Meteorologii avertizează că vremea severă se va menţine în cea mai mare parte a ţării, cu episoade de instabilitate atmosferică ce vor aduce averse torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi grindină.
Primele avertizări sunt valabile marţi după-amiază pentru judeţele Prahova, Buzău şi Vrancea, precum şi pentru zonele montane din Vâlcea, Argeş şi Dâmboviţa, unde sunt estimate rafale de vânt de până la 70 km/h şi cantităţi de apă de peste 40 l/mp pe arii restrânse.
În cursul nopţii de marţi spre miercuri, aria fenomenelor se extinde spre Muntenia, sudul şi estul Olteniei, sud-vestul Moldovei şi al Transilvaniei, precum şi în Carpaţii Meridionali şi de Curbură.
Totodată, un cod portocaliu va intra în vigoare pentru judeţele Argeş, Dâmboviţa, Prahova şi zona montană a judeţului Buzău, unde în doar câteva ore se pot acumula peste 60-70 l/mp.
De miercuri dimineaţă şi până joi, avertizările continuă în Muntenia, Dobrogea, estul Olteniei, sudul Moldovei şi în mai multe zone montane. Un nou cod portocaliu va viza judeţele Constanţa, Tulcea, Galaţi, Brăila şi estul judeţelor Ialomiţa şi Călăraşi, unde sunt prognozate din nou ploi abundente, cu acumulări ce pot depăşi 70 l/mp.
Directorul de prognoză al ANM, Florinela Georgescu, a declarat marţi, la Digi24, că judeţul Prahova rămâne zona cea mai afectată după ploile abundente înregistrate în ultimele 48 de ore.
„Vremea va continua să fie instabilă, cu precădere în Muntenia, Dobrogea, partea de sud a Moldovei, zona Carpaţilor de Curbură şi Meridionali, ceea ce înseamnă că în judeţul Prahova mai este de aşteptat să plouă astăzi.”
Meteorologul a avertizat că precipitaţiile se vor extinde în următoarele ore şi a subliniat că situaţia din Prahova necesită o monitorizare atentă.
„Pe parcursul nopţii care urmează şi mâine, aria ploilor importante va fi în extindere, va cuprinde din nou toată partea de nord a Munteniei, inclusiv judeţul Prahova. Deci rămâne de interes maxim ceea ce se întâmplă în acea zonă cel puţin încă 48 de ore de acum încolo.”
Potrivit ANM, întreaga săptămână va fi marcată de episoade de instabilitate atmosferică şi de o răcire temporară a vremii, înainte ca temperaturile să înceapă din nou să crească spre sfârşitul săptămânii.







