România intră sub influenţa unui val de căldură intensă care va persista până la finalul săptămânii viitoare, avertizează meteorologii. ANM a emis avertizări cod galben şi cod portocaliu de caniculă pentru mai multe regiuni ale ţării, iar în vest sunt aşteptate temperaturi de până la 39-40 de grade Celsius, nopţi tropicale şi un disconfort termic accentuat. Specialiştii avertizează că valul de căldură se va intensifica în perioada 4-9 august şi se va extinde în tot mai multe zone ale ţării.
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în intervalul 31 iulie, ora 10:00 – 4 august, ora 10:00, în sudul şi vestul Olteniei, Banat, Crişana, Maramureş şi în cea mai mare parte a Transilvaniei valul de căldură va persista, iar în weekend se va intensifica şi se va extinde şi în jumătatea nordică a Moldovei.
Meteorologii anunţă caniculă şi disconfort termic accentuat, cu indicele temperatură-umezeală (ITU) peste pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 şi 38 de grade, iar în Câmpia de Vest, sâmbătă şi duminică, se vor înregistra local 39 de grade, izolat chiar 40 de grade Celsius. În multe zone, nopţile vor fi tropicale, cu temperaturi minime între 20 şi 24 de grade.
ANM precizează că valul de căldură se va intensifica pe parcursul săptămânii viitoare, în perioada 4-9 august, când canicula şi disconfortul termic accentuat vor afecta tot mai multe regiuni ale ţării.
Pentru intervalul 31 iulie, ora 10:00 – 1 august, ora 10:00, meteorologii au emis un cod galben pentru sudul şi vestul Olteniei, sudul Banatului, cea mai mare parte a Transilvaniei şi Maramureş. În aceste zone se vor înregistra temperaturi maxime între 33 şi 37 de grade, iar pe arii restrânse nopţile vor fi tropicale.
Tot până vineri dimineaţă este în vigoare un cod portocaliu pentru judeţele Timiş, Arad, Bihor şi Satu Mare, unde maximele vor ajunge în jurul valorii de 38 de grade, iar disconfortul termic va fi accentuat.
O nouă avertizare intră în vigoare în intervalul 1 august, ora 10:00 – 2 august, ora 10:00. Sub cod galben vor intra sudul şi vestul Olteniei, sudul Banatului, cea mai mare parte a Transilvaniei şi jumătatea nordică a Moldovei, unde temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 şi 37 de grade.
În acelaşi interval, judeţele Timiş, Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj şi Maramureş vor fi sub cod portocaliu, cu temperaturi maxime între 37 şi 39 de grade, cele mai ridicate valori fiind aşteptate în Câmpia de Vest. De asemenea, nopţile vor rămâne tropicale, cu minime între 20 şi 24 de grade.







