România s-a topit la peste 40 de grade Celsius. A fost cea mai călduroasă zi din an, iar oamenii care s-au încumetat să iasă din casă s-au răcorit cum au putut. La sol temperatura a depăşit 50 de grade Celsius.
La amiază aerul era irespirabil în sudul, vestul şi jumătatea de est a ţării. La soare, în Bucureşti, termometrele arătau şi 43 de grade celsius. Un coşmar pentru cei care au fost nevoiţi să iasă din casă şi au avut drumuri de făcut prin soare. Cea mai ridicată temperatură a fost resimţită la Băile Herculane: 45 de grade Celsius. La fel şi la Padeş, în judeţul Gorj.
Specialiştii ne recomandă şi un mic kit pentru zilele toride de vară.
A fost atât de cald, încât în oraşe, temperatura de la nivelul asfaltului depăşea lejer 50 de grade Celsius. Un experiment FOCUS arată că la nivelul asfaltulu gheaţa se topeşte în doar câteva minute, iar la această temperatură apa s-a evaporat complet în nici 10 minute.
Din cauza caniculei, cei care rămân în case sunt nevoiţi să apeleze şi la aparatele de aer condiţionat. Trebuie să fie însă atenţi, pentru că pot fi adevărate surse de îmbolnăvire dacă filtrele nu sunt curăţate. Această operaţiune o puteţi face chiar dumneavoastră, singuri, acasă.
Canicula a dus şi la instituirea de restricţii de circulatie pe drumurile naţionale. Autovehiculele cu masa mai mare de 7,5 tone au fost trase pe dreapta începând cu ora 15 şi pana la ora 20.00. Excepţie au făcut transporturile de alimente perisabile, animale, legume şi fructe, combustibil şi persoane.
Valul de căldură continuă. Este cod galben de caniculă în sudul ţării până duminică, iar meteorologii avertizează că săptămâna viitoare va aduce din nou temperaturi greu de suportat.