Din 6 octombrie, în fiecare marţi, de la ora 20:00, Prima News lansează o conversaţie despre politică, economie şi securitate condusă de primul moderator care îşi asumă direct o orientare liberal-conservatoare, de dreapta.
„Consideri că locul României este în spaţiul cultural, economic şi de securitate occidental? Consideri că doar capitalismul, piaţa liberă şi iniţiativa privată pot aduce prosperitate? Crezi că rolul statului trebuie să fie limitat, prudent şi axat pe protejarea ordinii sociale şi a libertăţilor individuale? Crezi că este important să apărăm moştenirea culturală şi religioasă care a făcut din civilizaţia noastră cea mai puternică, prosperă şi sigură din lume? Atunci vom fi cei mai buni prieteni, deoarece asta credem şi noi”, spune George Rîpă, realizatorul emisiunii, consultant şi analist politic.
“România, de Rîpă”, este prima emisiune politică cu o identitate editorială bine conturată şi cu o miză diferită de cea a unei simple dezbateri politice. Emisiunea porneşte de la o premisă clară: o dezbatere politică trebuie construită nu în jurul susţinerii unui partid sau a unui politician, ci în jurul unor principii şi valori asumate, cunoscute de telespectatori, care devin criterii de analiză pentru temele discutate şi pentru răspunsurile invitaţilor.







