România se confruntă cu o provocare majoră generată de îmbătrânirea accelerată a populaţiei, în timp ce infrastructura destinată îngrijirii vârstnicilor rămâne insuficientă. ECHO Elderly Care propune o reformă amplă a sistemului, care include clasificarea centrelor pentru seniori şi modificări legislative menite să stimuleze investiţiile şi să îmbunătăţească standardele de îngrijire.
România are în prezent aproximativ 3,7 milioane de persoane cu vârsta de peste 65 de ani, reprezentând aproape 19% din populaţie, iar estimările arată că această pondere va ajunge la aproximativ 28% până în anul 2050.
În acelaşi timp, capacitatea actuală a centrelor rezidenţiale este mult sub necesarul estimat, existând aproximativ 35.000 de locuri la nivel naţional, dintre care doar 7.000 în centrele de stat.
„Statul operează astăzi 120 de centre dintr-un total de 800. Restul sunt cele dezvoltate de catre sectorul privat. Asta înseamnă că orice discuţie serioasă despre viitorul îngrijirii seniorilor în România este, de fapt, o discuţie despre cum stimulăm investiţiile private responsabile.
Estimarea noastră este că ţara va avea nevoie de cel puţin 120.000 de paturi în următorii zece ani — de peste trei ori capacitatea actuală. O asemenea infrastructură se construieşte cu reguli clare, predictibile şi inteligente.”, afirmă Iulian Pleşcan, CEO ECHO Elderly Care.
Una dintre principalele propuneri vizează introducerea unui sistem naţional de clasificare a centrelor pentru seniori, bazat pe dimensiunea acestora, complexitatea medicală a rezidenţilor şi serviciile oferite. Reprezentanţii companiei susţin că actuala legislaţie tratează în mod identic centre foarte diferite, ceea ce creează dificultăţi pentru operatorii mici.
„Cred că standardele ar trebui fie stabilite intr-un mod inteligent. Există o diferenţă fundamentală între a cere unui centru cu 30 locuri care îşi desfăşoară activitatea într-o clădire de dimensiuni mici să respecte aceleaşi norme de personal şi dotare ca unui centru cu 300 de paturi — şi a cere tuturor să fie excelenţi în ceea ce fac, la nivelul lor real de complexitate.
Antreprenorii care fac această meserie din vocaţie sunt o resursă naţională: preiau o presiune uriaşă de pe umerii sistemului public şi o fac adesea cu resurse limitate. Ultimul lucru pe care ar trebui să îl facem este să îi împingem în ilegalitate prin norme concepute pentru o altă categorie de centre.”
Propunerile includ şi recunoaşterea legală a serviciilor medicale oferite în centrele pentru seniori, un protocol naţional pentru apelurile la 112, sprijin pentru conformarea la standarde şi măsuri care să stimuleze investiţiile în infrastructura de îngrijire.
Documentul urmează să fie transmis Ministerului Muncii, iar ECHO Elderly Care şi-a exprimat disponibilitatea de a participa la consultări şi grupuri de lucru pentru îmbunătăţirea cadrului legislativ.







