O suceveancă în vârstă de 36 de ani şi fiul său de numai 6 ani au fost găsiţi fără suflare în parohia San Martino, aflată la periferia Romei. Femeia lucra ca îngrijitoare la un centru de bătrâni, dar, pentru că în urmă cu câteva luni a rămas fără loc de muncă şi fără sursă de venit, a primit găzduire in parohie.
Cei doi, mama si fiul ei, au fost găsiti fără suflare într-o cameră a parohiei, iar prima ipoteză luată în calcul de anchetatori este o posibilă scurgere de gaze. Aceştia spun că pentru a încălzi camera femeia a aprins o sobă pa gaz tip ciupercă, care se foloseşte în exterior. Oamenii legii cred că flacăra s-ar fi stins în timpul nopţii, dar gazul a continuat să iasă, românca şi fiul ei sfârşind astfel în somn. Totuşi procurorii au deschis o anchetă în acest caz, pentru a stabili cauza exactă a decesului şi dacă încălzitorul avea vreo defecţiune. Trupurile neînsufleţite ale româncei şi copilului ei au fost transportate la Institutul de Medicină Legală Tor
Vergata, unde urmează să fie efectuate autopsiile.