Cetăţenii din Sfântu Gheorghe au fost avertizaţi miercuri dimineaţă, printr-un mesaj RO-ALERT transmis de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Covasna, cu privire la prezenţa unui urs pe malul râului Olt, la intrarea în municipiu.
În mesaj se menţionează că ursul este periculos şi li se recomandă cetăţenilor să evite zona respectivă.
"A fost semnalată prezenţa unui urs la intrarea în municipiul Sfântu Gheorghe dinspre Chilieni, pe malul râului Olt. Animalul este considerat periculos. Nu încercaţi să vă apropiaţi de el sau să îl hrăniţi. Evitaţi deplasarea în zonă dacă nu este absolut necesar", se arată în mesajul de avertizare publică.
În urmă cu aproximativ două săptămâni, Primăria Sfântu Gheorghe avertiza populaţia cu privire la existenţa unei ursoaice cu doi pui în vârstă de aproximativ un an pe drumul ce face legătura între municipiu şi staţiunea Şugaş-Băi, recomandând evitarea zonei, mai ales după lăsarea întunericului.
Autorităţile au obţinut de la Ministerul Mediului acordul pentru relocarea ursoaicei cu pui.
În martie 2019, tot printr-un mesaj RO-ALERT, a fost anunţată prezenţa unui urs în zona Lunca Oltului din Sfântu Gheorghe, unde există mai multe blocuri de locuinţe şi supermarketuri, iar un caz similar a fost înregistrat în august 2012, când un urs de aproximativ 200 de kilograme a cutreierat, noaptea, mai multe străzi din Sfântu Gheorghe, respectiv Bulevardul Gen. Grigore Bălan, străzile Daliei, Pescarilor, Crângului, Ţigaretei şi Kos Karoly, părăsind oraşul la ieşirea înspre localitatea Ilieni.
În ultimii ani, autorităţile covăsnene au semnalat în mod constant, inclusiv prin petiţii transmise forurilor europene, că urşii s-au înmulţit considerabil şi reprezintă un pericol pentru vieţile şi bunurile oamenilor.
Potrivit acestora, România are cei mai mulţi urşi din Europa, aproximativ 8.000, dintre care aproape 1.500 trăiesc în judeţul Covasna, iar mulţi dintre ei şi-au părăsit habitatul natural şi s-au apropiat de zonele locuite de oameni, unde găsesc mai lesne hrană.
Conducerea Prefecturii Covasna a menţionat, recent, în cadrul unei conferinţe de presă, că de la începutul anului trecut şi până în prezent, la numărul de urgenţă 112 au fost primite peste 70 de apeluri care semnalau prezenţa urşilor în zone locuite de oameni, cum ar fi Balvanyos, Covasna, Păpăuţi, Bixad, Malnaş, Brateş şi Ojdula.
Sursa: Agerpres