Intervenţie în premieră la Iaşi! Un rinichi uriaş, de aproape şapte kilograme şi 30 de centimetri lungime, a fost extirpat, la Iaşi, de la un bărbat în vârstă de 42 de ani. Pacientul suferea de o boală renală rară, iar rinichiul a fost înlăturat pentru a face loc unuia sănătos, care i-a fost transplantat de la mama sa. Un rinichi normal cântăreşte 200-300 de grame şi măsoară aproximativ 12 centimetri.
Petru Bârsan, pacientul cu rinichiul uriaş, este din Mitocul Dragomirnei, judeţul Suceava, şi a aflat de boală de care
suferă în urma unui control de rutină făcut în armată, acum 24 de ani. Problemele, însă, au apărut de curând.
Mai mult, rinichii săi au început să crească foarte mult şi totul a scăpat de sub control. S-a înscris atunci pe o listă de aşteptare pentru transplant renal.
Până la urmă, mama sa a fost cea care i-a donat un rinichi. Operaţia a durat aproximativ opt ore.
În cazul în care mama sa nu i-ar fi donat un rinichi, Petru Bârsan ar fi fost nevoit să stea pe dializă o perioadă de
aproximativ 1 an de zile.
Acesta este transplantul cu numărul 30 din acest an, la Iaşi, fiind realizate până acum 12 intervenţii de la donator viu şi 18 de la donatori aflaţi în moarte cerebrală.