Chiar dacă nu se organizează petreceri ca în ceilalţi ani, variante de distractie există! Turişti din ţară sau din străinătate au ales să treacă în Noul an în hoteluri de 5 stele. Aici au parte de răsfăţ la jaccuzi, la saună şi chiar şi o cină festivă. Hotelierii spun că noaptea dintre ani este o gură de oxigen pentru afacerile lor.
Angajaţii din hotelurile de 4 şi 5 stele au primit deja clienţii care vor petrece Revelionul 2021 la Iaşi. Pachetele achiziţionate de cupluri sunt cuprinse între 400 şi 1.000 de lei de persoană, cu 1, 2 sau 3 nopţi de cazare şi diverse momente surpriză pentru clienţi. Reprezentanţii hotelurilor ieşene susţin că vor fi respectate toate restricţiile privind răspândirea noului coronavirus.
Singurul hotel de 5 stele din Iaşi este tot mai căutat, iar gazdele îşi aşteaptă oaspeţii cu o experinţă de neuitat.
Apartamentul prezidenţial este piesa de rezistenţă a hotelului de cinci stele ieşean şi a fost ocupat demult.