Legislaţia confuză de peste Prut privind ″starea de urgenţă″ şi ″situaţiile excepţionale″ a creat riscul ca producătorii de energie electrică din România să considere că le-a încetat obligaţia legală de a vinde curent destinat consumatorilor finali din Republica Moldova furnizorului de stat basarabean Energocom, pe bază de contracte bilaterale şi la preţ reglementat de 450 lei/MWh, reiese dintr-un document oficial, analizat de Profit.ro.
OUG nr. 119/2022 din România prevede în prezent, la articolul VII-1, că producătorii locali au această obligaţie ″În situaţii excepţionale cauzate de efectele războiului din Ucraina asupra siguranţei în furnizarea cu energie electrică a Republicii Moldova″.
″În Republica Moldova există două mecanisme distincte de declarare a stării de urgenţă, respectiv situaţiei excepţionale: - de către Parlament, conform Legii nr. 212/2004 privind regimul stării de urgenţă, de asediu şi de război, ce poate declara stare de urgenţă pe tot teritoriul ţării, mai ales în condiţiile suprapunerii mai multor factori (pandemie, criza imigranţilor şi efectele războiului din proximitate, crizele energetice etc) şi, - de către Comisia pentru Situaţii Excepţionale, care poate declara situaţia excepţională în domeniul energiei, conform cadrului normativ specific. În condiţiile în care starea de urgenţă declarată de Parlament a încetat începând cu luna ianuarie 2024, iar situaţia excepţională în domeniul energiei electrice şi gazelor naturale continuă, nu este clară aplicabilitatea formulării articolului VII-1″, se menţionează în documentul citat.
Pentru a clarifica speţa, Guvernul pregăteşte modificarea OUG nr. 119/2022. Conform draftului de modificare, producătorii români vor fi obligaţi să vândă către Energocom ″În cazurile în care Republica Moldova nu poate să îşi asigure consumul naţional de energie electrică prin producţie proprie″.
″Necesitatea continuării ajutorului oferit Republicii Moldova, prin modificarea actului normativ menţionat, este justificată de menţinerea situaţiei excepţionale în domeniul energiei – situaţie de alertă pe piaţa energiei electrice este justificată prin vulnerabilitatea crescută a ţării şi riscurile în aprovizionarea cu energie electrică în condiţiile dependenţei de Centrala Termoelectrică din regiunea transnistreană şi de importurile de energie. Considerând că Centrala Termoelectrică din regiunea transnistreană utilizează o sursă nesigură de gaze naturale, sursă care nu poate asigura integral producţia necesară de energie electrică, iar importurile din Ucraina nu sunt disponibile, singura soluţie rămâne importul din România″, arată autorităţile.
În perioada octombrie 2022 – februarie 2023, energia electrică exportată din România către Republica Moldova a fost de 523.413 MWh, reprezentând 2,1% din totalul producţiei realizate în sistemul energetic naţional românesc.