Peste 3,2 milioane de moldoveni cu drept de vot au fost aşteptaţi astăzi la urne pentru a-şi desemna reprezentanţii în viitorul parlament de la Chişinău. Din nou, lupta în alegeri se dă între pro-europeni şi pro-ruşi. La capătul unei campanii tensionate, în care lupta anticorupţie, sărăcia şi ameninţările cu dezintegrarea statului au fost leitmotivele dezbaterilor, alegătorii de peste Prut trebuie să decidă direcţia în care va merge Republica Moldova. Cele două direcţii sunt antagonice şi au fost un motiv în plus de divizare a societăţii, care nu reuşeşte să-şi găsească liantul pentru a construi împreună viitorul celui mai sărac stat din Europa.
Un sondaj exit-poll, realizat telefonic, sub rezerva unei marje de eroare destul de însemnate, dă câştigător al scrutinului PAS, partidul preşedintei Maia Sandu, cu peste 55 la sută din voturi. Sondajul a fost făcut doar pe teritoriul Republicii Moldova, fără Transnistria. Diaspora nu a fost inclusă în sondaj.
Partidul Acţiune şi Solidaritate este urmat de Blocul electoral al Comuniştilor şi Socialiştilor, cu 24 la sută din opţiuni şi Partidul Şor, cu 8,1 la sută.
Astfel, calculele sondajului arată că PAS ar lua 64 de mandate în viitorul Parlament, ceea ce ar înseamna o victorie pentru forţele prooccidentale.