Formaţia Real Madrid a învins, sâmbătă seară, pe stadionul Wembley din Londra, cu scorul de 2-0, echipa Borussia Dortmund, în finala Ligii Campionilor, şi a câştigat pentru a 15-a oară principalul trofeu continental intercluburi.
Tehnicianul echipei Real Madrid, Carlo Ancelotti, a declarat după câştigarea Ligii Campionilor că finala cu Borussia Dortmund a fost mult mai dificilă decât se aştepta.
"Nu te obişnuieşti niciodată cu aşa ceva. A fost foarte dificil, mult mai mult decât am crezut că va fi. În prima repriză, a trebuit să suferim; în a doua repriză, am pierdut mai puţin mingea, am jucat mai bine - dar toate acestea sunt detalii mărunte acum. Am câştigat. Visul continuă!", a spus Ancelotti, potrivit uefa.com.
Borussia Dortmund a postat, după finala Ligii Campionilor, pierdută în faţa echipei Real Madrid, un mesaj prin care le mulţumeşte suporterilor pentru susţinere, adăugând şi că în fotbal nu există întotdeauna finaluri fericite.
“Fotbalul nu este un basm şi nu există întotdeauna finaluri fericite. Vă mulţumim”, a notat Borussia Dortmund în social media.