Reacţii de bucurie de la Moscova după eşecul întâlnirii Trump - Zelenski. „Un moment istoric” şi „o palmă straşnică binemeritată pentru Zelenski”

Reacţii de bucurie de la Moscova după eşecul întâlnirii Trump - Zelenski. „Un moment istoric” şi „o palmă straşnică binemeritată pentru Zelenski”

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, în prezent vicepreşedinte al Consiliului rus de Securitate, a declarat vineri că liderul ucrainean Volodimir Zelenski a primit o „palmă straşnică” binemeritată din partea preşedintelui Donald Trump. Alţi oficiali ruşi au reacţionat, de asemenea, cu satisfacţie la cearta publică de la Casa Albă dintre Trump şi Zelenski.

„Istoric”, a scris, pe reţeaua X Kirill Dmitriev, trimis special al preşedintelui Putin.

„O palmă straşnică în Biroul Oval”, a postat Medvedev şi pe Telegram, comentând confruntarea de la Casa Albă şi folosind cuvinte jignitoare la adresa lui Volodimir Zelenski. El a declarat că, în sfârşit, i s-a spus adevărul în faţă cu replica „regimul de la Kiev se joacă cu al Treilea Război Mondial”, citează News.ro.

Medvedev a cerut oprirea ajutorului militar acordat Ucrainei, un lucru pentru care Moscova face presiuni de mult timp.

„Acest lucru este util. Dar nu este suficient - trebuie să oprim ajutorul militar pentru maşinăria nazistă”, a scris Medvedev.

O altă voce a propagandei de la Moscova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat că a fost un miracol faptul că Trump şi vicepreşedintele JD Vance s-au abţinut să nu îl bată pe Zelenski în timpul disputei care a fost transmisă în direct la TV în întreaga lume.

Fostul consilier al Kremlinului Serghei Markov a declarat că ciocnirea din Biroul Oval este de natură să accelereze sfârşitul carierei politice a lui Zelenski, lucru pe care unii oficiali ruşi îl doresc de ceva timp, considerând că va fi mai uşor să încheie un acord de pace cu un alt lider. „Principala concluzie pe care toată lumea a tras-o din scandalul public dintre Zelenski şi Trump este că Zelenski este complet deplasat şi ar trebui să renunţe la preşedinţie cât mai curând posibil”, a declarat Markov.

Konstantin Kosaciov, vicepreşedinte al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentului rus, a declarat că ciocnirea din Biroul Oval a arătat cine este Zelenskiy şi i-a dezvăluit adevărata faţă. „Zelenski a pierdut această rundă cu un zgomot asurzitor. Şi va trebui să se târască până la următoarea în genunchi”, a scris Kosaciov pe Telegram. „Când timp de mai mulţi ani scapi cu orice minciună, iar aplauzele îneacă orice îndoială, apare iluzia că totul este permis şi că aşa va fi întotdeauna. Astăzi, în Biroul Oval, Zelenski a continuat să mintă - despre puterea Ucrainei, despre recunoştinţa faţă de America şi despre disponibilitatea sa pentru pace. Nu a funcţionat”, a conchis Kosaciov.

 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt