Război, prin ochi de copil

Război, prin ochi de copil

Teritoriul Ucrainei este teritoriul suferinţei, de trei zile. Familiile continuă să fie despărţite de moarte sau de luptă.
Oamenii fug pe unde văd cu ochii din calea luptelor din stradă. Sau merg pe front, deşi nu au văzut niciodată o armă
adevărată. De departe, copiii din Ucraina sunt cele mai mari victime.

„Vladimir Putin, răneşti copiii din Ucraina. Retrage trupele!” Aceasta a fost rugămintea sinceră a unei fetiţe din Ucraina către liderul de la Kremlin. Speranţa încă licăreşte în sufletele celor mici.

Iar inocenţa copiilor nu poate fi umbrită de război. Răcoarea din staţia de metrou în care se ascundeau şi teama au fost puţin atenuate de bucuria de a vedea desene animate.

La câţiva paşi, în realitatea de afară zburau rachetele ameninţătoare.

Iar oamenii se încurajează unii pe alţii. Ascunşi prin subsoluri, se îmbrăţişează, se roagă sau cântă - imnul
naţional al Ucrainei….în spiritul păcii şi al libertăţii.

Printre atâta suferinţă. N-au lipsit miracolele. Mia s-a născut într-o staţie de metrou din Kiev, unde mama sa, în vârstă de
23 de ani, se adăpostea de bombe.

Aflaţi la grea încercare, oamenii nu şi-au pierdut bunătatea. Şi-au luat cu ei pritenii necuvântători când au plecat din
casele lor.

Iar curajul nu ţine cont de vârstă sau de sex. Femei simple din Ucraina, care până mai ieri îşi vedeau de viaţă liniştite, au
luat arma în mână şi au plecat pe front.

Între timp, apar eroi. Un pilot ucrainean supranumit „Fantoma Kievului ” ar fi doborât şase avioane de luptă ruseşti.

Iar soldaţi ruşi răniţi au fost trataţi de ucraineni.

Nici actele actele curajoase nu lipsesc din mijlocul războiului. Un clip video cu un bătrân din oraşul ucrainean Melitopol
care îi înfruntă pe soldaţii ruşi a devenit viral pe internet.

Autorităţile din Kiev au anunţat că oricine se va afla pe străzi între orele 17 şi 8 va fi tratat drept inamic, în condiţiile în care
sunt aşteptate atacuri terestre ale forţelor ruseşti.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt