Rapperul Lil Nas X, reţinut la Los Angeles după ce a fost surprins pe stradă în slip şi cizme de cowboy

Rapperul Lil Nas X, reţinut la Los Angeles după ce a fost surprins pe stradă în slip şi cizme de cowboy

Interpretul american Lil Nas X a fost reţinut joi dimineaţă la Los Angeles, după ce a fost văzut defilând pe stradă îmbrăcat doar într-un slip şi o pereche de cizme albe de cowboy, transmit mai multe publicaţii din SUA.

Potrivit Variety şi Los Angeles Times, artistul, cunoscut pentru hiturile „Old Town Road” şi „Industry Baby”, a fost transportat la spital pentru o „posibilă supradoză” înainte de a fi plasat în arest.

Site-ul TMZ a difuzat un videoclip în care rapperul, în vârstă de 26 de ani, poate fi văzut mergând pe o arteră principală din oraş şi adresându-se persoanei care îl filma: „Haide, iubito!” sau „Nu întârzia la petrecerea de diseară!”.

Un purtător de cuvânt al Poliţiei din Los Angeles a confirmat pentru AFP că agenţii au intervenit în zona Studio City puţin înainte de ora 6:00. „Un bărbat gol mergea pe stradă”, a declarat acesta, fără a preciza numele persoanei. „La sosirea lor, suspectul s-a năpustit asupra agenţilor. A fost reţinut şi dus la spital pentru o posibilă supradoză, apoi arestat pentru agresiune asupra unui agent de poliţie”, a mai adăugat reprezentantul LAPD.

Lil Nas X, care nu s-a ferit niciodată să îşi asume public orientarea sexuală şi apariţiile vestimentare extravagante, s-a făcut remarcat rapid pe scena rap. Colaborarea sa cu Billy Ray Cyrus pentru „Old Town Road” a devenit un fenomen global şi, până de curând, a fost cea mai certificată piesă din toate timpurile de către Recording Industry Association of America (RIAA), conform revistei Billboard.

Afla mai multe desprelilnas xrapperretinut
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt