Raluca Turcan: "În ultimii 4 ani şi jumătate, PNL a promovat un model solid de creştere economică"

Raluca Turcan: "În ultimii 4 ani şi jumătate, PNL a promovat un model solid de creştere economică"

Raluca Turcan, Ministrul Culturii susţine că în ultimii 4 ani şi jumătate PNL a promovat un model solid de creştere economică, bazat pe investiţii publice la cote istorice şi că este neplăcut şi incorect faptul că unii politicieni îşi arogă astăzi pe nedrept deciziile bune luate de PNL la guvernare.

“În ultimii 4 ani şi jumătate, PNL a promovat un model solid de creştere economică, bazat pe investiţii publice la cote istorice, pe atragerea de fonduri europene şi pe un sistem fiscal bazat pe cota unică de impozitare, lucru care ne-a permis să realizăm majorări substanţiale ale veniturilor pensionarilor, chiar şi în perioadele cele mai dificile de criză. Punctul de pensie s-a majorat cu peste 60% numai în ultimii 4 ani.

În plus, ea adaugă faptul că fondurile europene obţinute de PNL au ajutat la acoperirea majorărilor salariale substanţiale din educaţie, sănătate, administraţie la pregătirea viitoarei legi a salarizării, la sprijinirea persoanelor vulnerabile, aflate în dificultate financiară, prin acordarea de carduri sociale pentru alimente, prin compensarea preţurilor la facturile de energie şi prin alte măsuri sociale susţinute din fonduri europene.

Totodata, Raluca Turcan spune ca “s-au redus substanţial decalajele faţă de statele dezvoltate din Uniunea Europeană, s-au acordat granturi şi alte ajutoare financiare pentru întreprinderile româneşti afectate de crizele succesive”.

Ministrul Cuturii mai spune în postarea de pe Facebook că “este neplăcut şi incorect faptul că unii politicieni îşi arogă, astăzi, pe nedrept deciziile bune luate de PNL la guvernare, deşi, faţă de unele măsuri, unii şefi de partide chiar şi-au manifestat opoziţia”.

(Elena Andrei)

Afla mai multe despreraluca turcan
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt