USR anunţă că îl propune pe actualul ministru al Economiei, Radu Miruţă, pentru preluarea portofoliului Apărării, acesta urmând să ocupe şi funcţia de vicepremier, în timp ce senatorul Irineu Darău este nominalizat pentru conducerea Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului.
Cele două propuneri vor fi supuse votului Comitetului Politic al USR, convocat vineri, 19 decembrie, în format online.
Potrivit partidului, nominalizarea lui Radu Miruţă este justificată de activitatea sa guvernamentală şi de implicarea în implementarea Programului SAFE, care vizează înzestrarea Armatei şi cooperarea dintre Ministerul Apărării şi industria naţională de apărare.
Irineu Darău, propus pentru Ministerul Economiei, are peste 15 ani de experienţă în mediul privat, inclusiv în domenii industriale, financiare şi tehnologice, şi este senator din 2020.






