Rachetele balistice ale Chinei aproape de Taiwan

Rachetele balistice ale Chinei aproape de Taiwan

11 rachete balistice a lansat China, în ultimele ore, în apele din apropierea coastelor taiwaneze. Este vorba de un exerciţiu militar, fără precedent, pe care analiştii îl văd drept o reacţie a Partidului Comunist la vizita înaltului oficial american, Nancy Pelosi în Taipei. Gestul Chinei echivalează cu o veritabilă blocadă. Deja zeci de zboruri comerciale care urmau să plece sau să aterizeze pe insulă au fost anulate.

Rachetele balistice chinezeşti Donfeng au brăzdat cerul strâmtorii care desparte China continentală de Taiwan.

Două dintre exerciţiile militare ale armatei Beijingului au avut loc la numai 16 kilometri de litoralul insulei. Navele puteau fi
observate de la ţărm.

Postura belicoasă a Chinei nu s-a rezumat la parada navală. Avioane militare de ultimă generaţie au trecut linia de demarcaţie dintre cele două state. Ministrul Apărării din Taiwan a ordonat punerea în alertă a sistemelor de apărare
antiaeriană.

Oficialii chinezi au considerat drept sfidătoare vizita în Taiwan a preşedintelui Congresului american. Beijingul
anunţă că reunificare provinciei secesioniste este doar o chestiune de timp.

Pe plan internaţional, Rusia nu ratează ocazia de a se poziţiona ferm de partea Chinei.

Situaţia complicată a Taiwanului este moştenirea Războiului Civil Chinez în urma căruia s-a instaurat dictatura partidului
comunist. Opozanţii regimului s-au refugiat în 1949 în insula aflată la câteva zeci de kilometri de China continentală şi au
format un stat indepent.

Afla mai multe desprechinaexercitiurachetetaiwan
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt