Liderul rus Vladimir Putin nu intenţionează să-l felicite pe Donald Trump pentru alegerea ca preşedinte al Statelor Unite, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, care a menţionat că este vorba despre „o ţară neprietenoasă” implicată „atât direct, cât şi indirect” în războiul împotriva Rusiei, relatează CNN, TASS şi News.ro.
„Nu sunt la curent cu planuri ale preşedintelui de a-l felicita pe Trump pentru alegere”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov. „Să nu uităm că vorbim despre o ţară neprietenoasă care este implicată atât direct, cât şi indirect într-un război împotriva statului nostru”, a punctat el.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a spus însă că Rusia monitorizează cu atenţie informaţiile privind alegerile din SUA şi este puţin probabil să dea o evaluare oficială până când nu va vedea „cuvinte şi acţiuni concrete”.
„Mai este încă ceva de aşteptat, având în vedere că actualul preşedinte al SUA va rămâne în funcţie aproape încă o lună şi jumătate”, a declarat Peskov miercuri într-un briefing de presă.
Peskov a subliniat însă „declaraţiile semnificative” ale lui Trump, inclusiv ceea ce Kremlinul a numit „dorinţa sa de a pune capăt politicilor actuale de prelungire a vechilor războaie şi de începere a altora noi”.
„Recunoaştem că pe măsură ce se pregăteşte să intre - sau când va fi intrat deja - în Biroul Oval, uneori declaraţiile capătă un ton diferit. Prin urmare, analizăm cu atenţie totul, observăm şi vom trage concluzii pe baza unor cuvinte şi acţiuni specifice”, a punctat Peskov.
„Am spus în mod repetat că SUA este în măsură să contribuie la încetarea conflictului. Desigur, acest lucru nu poate fi realizat peste noapte”, a adăugat el.
Întrebat dacă Trump ar putea fi ofensat de faptul că Putin nu-l felicită, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a declarat: „Este practic imposibil ca relaţiile să se înrăutăţească şi mai mult. Relaţiile sunt în prezent la cel mai scăzut punct istoric”.
PENTRU IRAN, NU E NICIO DIFERENŢĂ
Iranul, o altă ţară cu care SUA au o relaţie dificilă, a comentat miercuri, în legătură cu alegerea lui Donald Trump, că nu există „nicio diferenţă semnificativă”, din punctul său de vedere, între cine devine preşedinte în SUA, a relatat mass-media de stat, preluată de CNN.
Potrivit Tasnim News, agenţia de stat din Iran asociată cu Corpul Gardienilor Revoluţiei Islamice, purtătorul de cuvânt al guvernului iranian, Fatemeh Mohajerani, a confirmat că politicile generale ale Iranului faţă de Statele Unite rămân aceleaşi.
Mohajerani a adăugat că „măsurile necesare sunt deja planificate”, potrivit Tasnim.
Mohajerani a mai spus că alegerea preşedintelui Statelor Unite nu are „nicio legătură” cu Iranul şi că „politicile generale ale SUA şi Iranului rămân neschimbate”, a relatat Tasnim.