Purtătorul de cuvânt al MAE: Până în prezent nu au existat solicitări de sprijin şi asistenţă consulară din partea cetăţenilor români din Israel

Purtătorul de cuvânt al MAE: Până în prezent nu au existat solicitări de sprijin şi asistenţă consulară din partea cetăţenilor români din Israel

Purtătorul de cuvânt al MAE, Radu Mihail Filip, a declarat luni că până în prezent misiunile diplomatice şi oficiile consulare române nu au recepţionat solicitări de sprijin sau asistenţă consulară din partea cetăţenilor români aflaţi în Israel, după atacul cu rachete al Iranului.

”România a condamnat de la cel mai înalt nivel atacul Republicii Islamice Iran asupra Statului Israel şi reiterăm necesitatea evitării escaladărilor. Ne exprimăm preocuprea profundă cu privire la situaţia de securitate din Orientul Mijlociu. Prin misiunile noastre din regiune, monitorizăm situaţia si suntem in legătura cu cetăţenii români”, a transmis pentru News.ro purtătorul de cuvânt al MAE, Radu Mihail Filip. 

Purtătorul de cuvânt a precizat că ”până în prezent misiunile diplomatice şi oficiile consulare române nu au recepţionat solicitări de sprijin sau asistenţă consulară”.

MAE a transmis deja o atenţionare cetăţenilor români să evite orice călătorie în Statul Israel, Palestina, Republica Libaneză şi Republica Islamică Iran.

MAE recomandă cetăţenilor români care se află pe teritoriile acestor state să manifeste precauţie, să se informeze din surse oficiale cu privire la evoluţiile de securitate şi să respecte cu stricteţe eventualele recomandări sau instrucţiuni ale autorităţilor locale. Detaliile cu privire la avertismentele de călătorie pentru aceste state sunt disponibile pe pagina de internet a MAE

Iranul a lansat sâmbătă o mulţime de drone explozive şi a tras rachete în primul său atac direct asupra teritoriului israelian, riscând o escaladare majoră.

Atacul a fost un răspuns la o presupusă lovitură israeliană asupra complexului ambasadei Iranului din Siria la 1 aprilie, care a ucis comandanţi de top ai Gardienilor Revoluţiei şi a venit după luni de confruntări între Israel şi aliaţii regionali ai Iranului, declanşate de războiul din Gaza.

Afla mai multe despremaeiranisraelatac
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt