Protestatarii care s-au adunat duminică în mai multe oraşe din Polonia l-au îndemnat pe preşedintele Poloniei să se opună prin veto unei legi privind mass-media, despre care ei şi alţi critici afirmă că are ca scop limitarea libertăţilor presei în cel mai mare stat membru din estul Uniunii Europene, transmite Reuters.
Adoptată în mod neaşteptat în Parlament, vineri, legea ar înăspri regulile privind proprietatea străină asupra mass-media, afectând în special capacitatea canalului de ştiri TVN24, deţinut de compania americană de media Discovery, de a funcţiona.