Proiect legislativ: Se consideră infracţiune când unui şofer îi este depistată în sânge o substanţă psihoactivă

Proiect legislativ: Se consideră infracţiune când unui şofer îi este depistată în sânge o substanţă psihoactivă

O iniţiativă legislativă depusă joi la Parlament prevede că un şofer a comis o infracţiune atunci când în sângele său a fost depistată o substanţă psihoactivă.

Proiectul a fost iniţiat de mai mulţi parlamentari, între care se numără Alina Gorghiu, Robert Cazanciuc, Gabriel Andronache, Cristian Niculescu Ţâgârlaş, Bogdan Ciucă, Daniel Fenechiu.

'Toleranţă zero este mesajul meu legat de droguri şi alte substanţe când te urci la volan! Azi, împreună cu colegii parlamentari - Robert Cazanciuc, Gabriel Andronache, Cristian Niculescu Ţâgârlaş, Bogdan Ciucă, Daniel Fenechiu şi alţi parlamentari, am depus în procedură de urgenţă, o iniţiativă legislativă care stabileşte ca atunci când este depistată în sânge o substanţă psihoactivă fapta să fie considerată infracţiune. Această modificare va elimina discuţii legate de aptitudinea de a influenţa condusul unui autovehicul pe care o expertiză ulterioară ar trebui să o evidenţieze. Ai consumat, stai acasă, nu pui în pericol viaţa altora', a anunţat Alina Gorghiu, pe Facebook.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, luni, că este nevoie de expertize pentru a stabili dacă substanţele psihoactive găsite în organismul unui şofer îi afectează capacitatea de a conduce.

 

Afla mai multe despregorghiuproiectsoferisubstante
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt