Programul Rabla Auto 2026 pentru persoanele fizice începe pe 20 iulie, cu un buget de 300 de milioane de lei, mai mare decât în ediţia precedentă. Românii vor putea obţine ecotichete de până la 18.500 de lei pentru achiziţia unui autovehicul nou, în funcţie de tipul de motorizare ales.
Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a anunţat lansarea Programului Rabla Auto 2026 destinat persoanelor fizice. Înscrierile vor începe pe 20 iulie 2026, la ora 10:00, iar sesiunea va rămâne deschisă până pe 31 decembrie 2026, ora 23:59, sau până la epuizarea fondurilor disponibile.
Pentru ediţia din acest an, programul beneficiază de un buget total de 300 de milioane de lei, mai mare decât cel alocat în 2025. Autorităţile urmăresc astfel să accelereze înnoirea parcului auto naţional şi să încurajeze achiziţia de vehicule mai puţin poluante.
„Vrem să venim în sprijinul românilor care doresc să îşi schimbe maşinile vechi şi poluante cu autovehicule noi, mai eficiente şi mai puţin poluante. Continuăm astfel procesul de înnoire a parcului auto naţional şi susţinem achiziţia de vehicule electrice şi hibride, dar şi a autovehiculelor cu motorizare termică, inclusiv GPL/GNC”, a declarat Florin Bănică, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu.
Din bugetul total, 165 de milioane de lei sunt rezervate pentru autoturisme cu motoare termice, inclusiv GPL/GNC, şi pentru cele hibride. Alte 120 de milioane de lei vor finanţa achiziţia de maşini electrice, plug-in hybrid şi vehicule cu pilă de combustie pe bază de hidrogen.
Pentru motociclete şi motociclete electrice au fost alocate 15 milioane de lei. Programul oferă ecotichete diferenţiate în funcţie de tipul vehiculului. Cei care cumpără un autoturism electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen pot primi până la 18.500 de lei.
Pentru un model plug-in hybrid sau o motocicletă electrică, sprijinul ajunge la 15.000 de lei, în timp ce achiziţia unui automobil hibrid este susţinută cu 12.000 de lei. Pentru maşinile cu motorizare termică, inclusiv GPL/GNC, precum şi pentru motociclete, ecotichetul este de 10.000 de lei.
AFM precizează că autoturismele cu motor diesel nu sunt eligibile pentru finanţare, măsura fiind menită să încurajeze utilizarea tehnologiilor cu un impact redus asupra mediului.
Ministerul Mediului a anunţat că ediţia din 2026 se desfăşoară în aceleaşi condiţii ca ultima sesiune din 2025, după ce introducerea unor criterii noi privind originea geografică a autovehiculelor eligibile a fost amânată pentru anul viitor.







