Guvernul a adoptat astăzi ordonanţa de urgenţă care introduce amnistia fiscală pentru firme şi populaţie, au transmis reprezentanţi ai Guvernului pentru Profit.ro.
În şedinţa executivului au fost aduse unele modificări, dar fără să fie schimbate elemente importante faţă de proiectul pus în dezbatere. Forma finală, adoptată de către Guvern, va fi publicată în Monitorul Oficial.
Potrivit proiectului intrat în şedinţa de Guvern, amnistia fiscală va da posibilitatea persoanelor fizice, inclusiv celor care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesiile liberale, să beneficieze de ştergerea a 50% din datoria principală şi a 100% din accesorii (dobânzi şi penalităţi), dacă datoria lor este de până la 5.000 de lei şi plătesc 50% din principal, iar dacă datoria este de peste 5.000 de lei, vor putea accesa o ştergere a 25% din datoria principală şi a 100% din accesorii. Profit.ro a prezentat în urmă cu peste o săptămână varianta iniţială a proiectului, precum şi varianta finală la începutul acestei săptămâni.
În cazul firmelor, aşa cum a prezentat anterior Profit.ro, proiectul oferă ştergerea integrală a accesoriilor dacă acestea plătesc datoria iniţială, iar firmele care sunt contribuabili bun-platnici, adică nu au datorii, vor primi o bonificaţie de 3% din impozitul pe profit sau venit (microîntreprinderi) la termenul scadent de plată.
Proiectul include şi o serie de clarificări în ce priveşte calculul bonificaţiei de 3%, cum ar fi că sumele redirecţionate din impozit nu se iau în calcul la stabilirea bonificaţiei sau modul de determinare a bonificaţiei pentru micro care trec la impozit pe profit.
Proiectul este disponibil aici