Deficitul bugetar, suma pe care statul trebuie să o împrumute şi să o adauge la venituri pentru a putea acoperi cheltuielile, a crescut la 4,53% din PIB la finalul lunii august, de la 4,02% (71 miliarde lei) la finalul lunii iulie, potrivit informaţiilor obţinute de către Profit.ro.
Nivelul de 4,53% pentru ianuarie - august înseamnă o gaură de 80 de miliarde de lei, în creştere cu 9 miliarde de lei doar în august. Având în vedere că în septembrie bugetul va consemna şi impactul pensiilor majorate, iar ANAF are în această lună, istoric, venituri sub medie, probabilitatea este ridicată ca în această lună să fie depăşit pragul de 5% din PIB.
Noul reper de deficit bugetar este 6,9% din PIB, estimarea Comisiei Europene din prognoza de primăvară, însă acesta nu a fost anunţat oficial. Tot în septembrie, Guvernul are planificată o rectificare bugetară, care ar putea reaşeza ţinta de deficit pentru acest an.
August şi, probabil, septembrie sunt luni în care deficitul se adânceşte ceva mai accelerat decât în alte luni, întrucât acestea sunt, în fiecare an, printre cele mai slabe luni ca venituri din an.
De exemplu, în august şi septembrie ANAF are în plan să strângă în jur de 34,5 miliarde de lei, în timp ce în octombrie (lună ce urmează încheierii de trimestru), colectarea este anticipată la 46 miliarde de lei.
Având în vedere nivelul lunii august, precum şi o serie de alte elemente, cum ar fi veniturile sub media lunară din 2024 planificate pentru ANAF, dar şi costul cu majorarea pensiilor înregistrat pentru prima dată în septembrie, probabilitatea este ridicată ca deficitul să treacă de 5% în luna septembrie.
5% a fost ţinta de deficit bugetar pentru 2024 asumată la începutul acestui an prin legea bugetului.