Iarna a lovit cu putere o localitate clujeană. A nins atât de mult încât zăpada a ajuns până la acoperişul caselor. Din gospodării ies cu uşurinţă doar cei care au maşini de teren. Localnicii nu sunt însă deloc speriaţi de episodul de vreme grea.
De mai bine de o săptămână în localitatea Râşca din judetul Cluj , pe străzi, vezi doar excavatoare şi maşini de teren. A nins atât de mult încât în faţa porţilor s-au format nămeţi înalţi de câţiva metri.
Natura dezlănţuită nu-i sperie, însă, pe localnici.
Aflată timp de mai multe zile la rând sub cod roşu de viscol şi ninsori, localitatea este ruptă de lume.
Meteorologii au anunţat că începutul acestei luni va aduce precipitaţii zilnice în nordul ţării. Temeraturile nu vor depăşi -4 grade Celsius.