Prinţesa Kate, care a anunţat la începutul lunii septembrie 2024 că a finalizat şedinţele de chimioterapie preventivă, a transmis marţi că este „o uşurare să se afle acum în remisiune” după ce a fost diagnosticată cu cancer.
„Aşa cum ştiu toţi cei care au primit un diagnostic de cancer, ai nevoie de timp pentru a te adapta la o nouă normalitate. Este o uşurare să fiu acum în remisiune şi rămân concentrată pe recuperare”, a anunţat soţia prinţului William, într-un mesaj publicat pe reţelele de socializare, potrivit Agerpres.
„Cu toate acestea, aştept cu nerăbdare un an plin de satisfacţii. Sunt multe lucruri pe care le aştept cu nerăbdare în anul care va urma”, a adăugat Kate Middleton.
Prinţesa Kate a dezvăluit în martie anul trecut că a fost diagnosticată cu cancer, a cărui natură nu a fost făcută publică, şi că a început să urmeze un tratament medical bazat pe şedinţe de chimioterapie.