Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat luni în cadrul unei conferinţe de presă că în jurul datei de 20 noiembrie va fi pus în circulaţie primul tren nou achiziţionat în România „de vreo 25 de ani”.
„Noi de 25 de ani nu am avut niciun tren nou în România. De 25 de ani s-au mai făcut modernizări de vagoane, e adevărat, sau modernizări de locomotive, dar trenuri noi n-am achiziţionat. În acest moment sunt în diverse etape de achiziţie şi cu diverse surse de finanţare, că vorbim de program operaţional, că vorbim de PNRR sau că vorbim de fondul de modernizare. Sunt 161 garnituri de trenuri noi în licitaţie, care încep să fie livrate”, a spus Grindeanu, conform Mediafax.
Potrivit ministrului, noul tren va fi introdus săptămâna viitoare pe ruta Bucureşti-Braşov. El a adăugat că mai există câteva lucruri de îndeplinit până atunci, care ţin de proceduri şi de siguranţă, însă spune că vor fi depăşite în jurul datei de 20 noi.
„Vor fi depăşite în jurul datei de 20 şi o să vă invităm, fiindcă n-am cum să ratez acest moment şi eu cred că e un moment important pentru noi, mai ales că deschide drumul pentru celelalte garnituri de tren care trebuie să vină în perioada următoare, în lunile şi anii viitori”, a declarat Sorin Grindeanu.