Primul tramvai nou, construit în Turcia, a fost pus în circulaţie

Primul tramvai nou, construit în Turcia, a fost pus în circulaţie

În Timişoara a fost pus în circulaţie, marţi seara, primul tramvai nou, dintr-un lot de 21 de garnituri, construit de firma Bozankaya din Turcia, finanţarea fiind asigurată din fonduri europene, în cadrul unui proiect validat în 2019.

Tramvaiul este primul achiziţionat, nou, după mai bine de 30 de ani şi va circula pe linia 1.

O altă garnitură, care a ajuns în Timişoara în noaptea de luni spre marţi, va intra pe linie după omologare, iar celelalte 19 garnituri de la Bozankaya vor ajunge, eşalonat, până în 2023.

Fiecare tramvai costă 11,58 milioane de lei, cu TVA inclus, are 30 de metri lungime şi o capacitate de 200 de călători, din care 48 de locuri pe scaune. Tramvaiul are o autonomie de 63 km, asigurată printr-o sursă de furnizare a energiei electrice, montată pe garnitură, potrivit Primăriei Municipiului Timişoara.

Proiectul şi-a propus îmbunătăţirea calităţii vieţii în municipiul Timişoara, reflectată în calitatea factorilor de mediu şi starea de sănătate a populaţiei, ca urmare a investiţiilor în infrastructură, impuse de politica de coeziune economico-socială a Uniunii Europene. Finalizarea proiectului va permite creşterea atractivităţii pentru cetăţenii Timişoarei a transportului fără emisii poluante. 

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt

COMPANIA utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Puteți merge chiar acum și să vă exprimați acordul individual la nivel de cookie: