Zilele acestea, Marea Britanie este epicentrul european al distracţiei. Zeci de mii de oameni au participat la primul mare festival european organizat după ridicarea restricţiilor. Evenimentul este totodată un uriaş test epidemiologic.
Entuziasmaţi şi dornici de distracţie, zeci de mii de spectatori de toate vârstele au venit să se bucure de atmosfera
festivalului în aer liber. Organizat într-un moment în care numărul cazurilor de infectare cunoaşte o recrudescenţă, amatorii de distracţie şi au făcut apariţia în număr mare la eveniment. Vaccinarea sau un rezultat negativ la testul PCR au fost singurele condiţii de participare.
Fără distanţare fizică şi fără a mai fi obligaţi să poarte masca de protecţie, oamenii s-au bucurat de muzica la fel ca în zilele bune. Doar purificatoarele de aer şi standurile cu gel antibacterian la discreţie au amintit că bătălia cu virusul nu a fost încă câştigată.
Festivalul reprezintă şi un uriaş test. Autorităţile britanice vor să stabilească dacă pot organiza şi pe viitor astfel de
evenimente în condiţii de siguranţă sanitară.
Latitude Festival se va încheia mâine seară. Printre artiştii prezenţi la ediţia din acest an se numără Damon Albarn, Wolf Alice, Rudimental şi The Chemical Brothers. În total, peste 40 de mii de oameni au luat deja parte la primul mare eveniment muzical din Marea Britanie.