Primarul oraşului Mariupol, din sudul Ucrainei, Vadim Boicenko, a afirmat că ziua de miercuri reprezintă cea mai dificilă zi de până acum a invaziei ruse, având în vedere bombardamentele puternice şi numărul tot mai mare de civili răniţi din spitale, relatează CNN.
Într-o declaraţie postată miercuri seara pe Telegram, primarul s-a adresat cetăţenilor din Mariupol şi a spus că forţele ucrainene au ripostat cu vitejie împotriva celor care trăgeau în case.
CNN nu a reuşit să confirme dacă soldaţii ruşi au tras, într-adevăr, în casele civililor.
Boicenko a mai spus că infrastructura critică a fost compromisă şi cetăţenii nu vor avea apă şi curent electric până când serviciile de utilitate publică vor fi refăcute, joi.