Prima zi a anului şcolar 2026-2027 s-a încheiat fără incidente majore în şcolile din România şi în zonele din apropierea acestora. Peste 24.000 de poliţişti, jandarmi şi pompieri au fost mobilizaţi pentru siguranţa elevilor şi a personalului.
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat marţi că începutul noului an şcolar s-a desfăşurat fără probleme majore. Forţele MAI au fost prezente în jurul celor aproximativ 17.800 de unităţi de învăţământ preuniversitar şi pe principalele trasee folosite de elevi.
O atenţie importantă a fost acordată siguranţei rutiere din apropierea unităţilor de învăţământ. Au fost verificate semnalizarea, marcajele şi trecerile pentru pietoni, iar în urma controalelor au fost transmise 1.145 de notificări către administratorii drumurilor, pentru remedierea problemelor identificate.
Şi transportul elevilor a fost verificat de autorităţi. Microbuzele şcolare şi mijloacele de transport destinate elevilor au fost controlate, iar 3.894 de conducători auto au fost reinstruiţi cu privire la regulile de circulaţie şi responsabilitatea pe care o au faţă de copii.
Controale pentru siguranţa clădirilor
Pregătirea anului şcolar a inclus şi verificarea condiţiilor de siguranţă din unităţile de învăţământ. MAI anunţă că au fost desfăşurate controale de prevenire la 3.439 de şcoli, în special pentru identificarea deficienţelor privind securitatea la incendiu.
La nivel naţional, din cele 25.808 de construcţii aparţinând unităţilor de învăţământ preuniversitar, 15.243 nu fac obiectul avizării şi autorizării privind securitatea la incendiu, potrivit prevederilor legale. De asemenea, 22,1% dintre unităţile de învăţământ nu dispun de sisteme de securitate.
Mesajul ministrului de Interne
Cătălin Predoiu a subliniat că rezultatul primei zile nu înseamnă că măsurile de siguranţă pot fi diminuate, ci că acestea trebuie menţinute pe tot parcursul anului şcolar.
„Prima zi de şcoală s-a încheiat bine. Este un rezultat important, dar nu este suficient. Siguranţa copiilor nu se construieşte într-o singură zi.
Am început pregătirea pentru acest an şcolar cu verificări, prevenire şi prezenţă în teren. Vom continua în aceeaşi logică: să identificăm riscurile din timp, să fim acolo unde este nevoie şi să intervenim rapid atunci când situaţia o impune.
Copiii trebuie să poată merge la şcoală fără teamă, să înveţe în siguranţă şi să se întoarcă acasă în siguranţă. Acesta este obiectivul nostru pentru fiecare zi a anului şcolar", a declarat Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne.







