Primă record anunţată de conducerea CFR-ului pentru cucerirea titlului. ”Avem o inimă mare, mare, mare”

Primă record anunţată de conducerea CFR-ului pentru cucerirea titlului. ”Avem o inimă mare, mare, mare”

Neluţu Varga nu renunţă la titlu. Deşi CFR Cluj este pe poziţia a treia la startul play-off-ului şi a beneficiat de rotunjire, finanţatorul ardelenilor are încredere în jucătorii echipei sale.

Varga a anunţat, luni, că fotbaliştii şi staff-ul vor avea parte de o primă uriaşă în cazul în care CFR Cluj va câştiga titlul. Nu mai puţin de 1 milion de euro este gata să scoată din buzunar finanţatorul dacă obiectivul va fi îndeplinit.

Chiar dacă în acest moment se vorbeşte mai puţin de CFR, eu vă spun că CFR-ul se va bate la titlu până în ultima etapă. Suntem o echipă foarte puternică, suntem o echipă care, veţi vedea, o să aibă o cu totul altă faţă în play-off, unde acolo meciurile se vor juca cu inima.

Iar noi, la CFR, avem o inimă mare, mare, mare şi asta o vom demonstra tuturor adversarilor. Le spun atât fanilor: credeţi în noi! Urmează 10 finale, iar CFR le va juca pe toate ca şi cum ar fi ultimul meci.

Dacă băieţii iau titlul, îi anunţ public că prima este una record. Le voi da să împartă lor şi staff-ului un milion de euro. Deci aceasta este prima pe care CFR Cluj, jucătorii şi toţi cei care trudesc la echipă o vor împărţi în cazul în care luăm titlul de campioană.

Eu sunt ferm convins că pot să-mi ia banii, îi dau cu cea mai mare plăcere şi am mare încredere că avem forţa necesară să câştigăm din nou titlul de campioană a României, a spus Neluţu Varga, conform Fanatik.

Afla mai multe despreneluţu vargacfr cluj
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt

COMPANIA utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Puteți merge chiar acum și să vă exprimați acordul individual la nivel de cookie: