Prima reacţie a lui Mircea Lucescu, după ce au apărut în presă informaţiile despre starea lui de sănătate

Prima reacţie a lui Mircea Lucescu, după ce au apărut în presă informaţiile despre starea lui de sănătate

Selecţionerul echipei naţionale a României, Mircea Lucescu, se află internat în spital pentru supraveghere medicală, unde urmează un tratament antibiotic, ca urmare a unei infecţii subcutanate, iar evoluţia este favorabilă, informează frf.ro.

Forul fotbalistic român subliniază că nu s-a pus niciodată problema transferului lui Mircea Lucescu către o altă unitate medicală, din ţară sau din străinătate.

În acest context, selecţionerul Mircea Lucescu transmite următorul mesaj: ”Sunt bine, nu sunt motive de îngrijorare. Vă rog frumos să staţi liniştiţi, s-a exagerat foarte mult. Este pur şi simplu un tratament pe care trebuie să îl urmez sub observaţie”.

Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti a transmis un comunicat în care afirmă că informaţiile despre selecţioner sunt confidenţiale şi vor fi acordare în conformitate cu prevederile legale şi în concordanţă cu acordul pacientului şi al familiei pacientului.

”Pacientul Mircea Lucescu este internat în cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti. Conform Legii 46/2003 a drepturilor pacientului, art. 21: ”Toate informaţiile privind starea pacientului, rezultatele investigaţiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale sunt confidenţiale…..”. Astfel, informaţiile vor fi acordare în conformitate cu prevederile legale şi în concordanţă cu acordul pacientului şi al familiei pacientului”, a anunţat SUUB.

Afla mai multe despreromânia-mircea lucescu-fotbal
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt